Scoala de vara 2019

Fundatia YANA

Onoare, disciplină, grijă pentru ceilalți și competiție sănătoasă sunt doar câteva dintre lucrurile pe care copiii din centrele de zi ale Fundației YANA le-au dobândit în aceste zile de poveste ale proiectului Școala de Vară.

Aflat la a III-a ediție, în acest an, între 24 iunie – 05 iulie, proiectul le-a propus copiilor aflați în situații de risc din comuna Nicolae Bălcescu și comuna Mărgineni, o poveste captivantă cu tema ”Cavaleri și domnițe”. Specialiștii centrelor de zi, împreună cu voluntari și cercetași ai Centrului Local din Nicolae Bălcescu, i-au introdus pe copii în istoria Evului Mediu cu activități educative și aventuri outdoor.

Prin intermediul jocului, copiii au dezvoltat abilități psiho-fizice și socio-emoționale, iar ateliere de  lucru  pentru întărirea deprinderilor de viață au sădit in inima lor interesul  pentru cunoaștere și simț estetic. Ei au trecut prin numeroase ateliere și probe, din care atracția principală a fost Turnirul Centrelor, o tradiție care reunește copiii din cele patru centre într-o antrenantă competiție fizică între echipe.

În cadrul atelierelor de gastronomie, copiii au experimentat pregătirea unor preparate savuroase. Apoi s-au răcorit participând la una dintre activitățile preferate de vară, jocurile distractive cu apă, un instrument pozitiv de conectare și socializare între copii.

Pentru favorizarea încrederii în sine și a dezvoltării personale, programul de activități a conținut și vizite prin localitate, cu provocări menite să stimuleze interacțiunea socială, sau diverse ieșiri tematice prin Bacău și la marginea pădurilor. Acolo, copiii au beneficiat de lecții teoretice și ateliere practice de supraviețuire.

Zâmbete.  Chipurile zâmbitoare și entuziasmul constant al copiilor sunt confirmarea faptului că împreună înseamnă mai bine, că marile realizări se fac cu pași mici și siguri. Copiii au învățat prin joc, într-un mediu în care s-au simțit în siguranță, ce înseamnă spiritul de echipă, ce înseamnă toleranța și înțelegerea sănătoasă a exprimării emoțiilor, fie ele negative sau pozitive.

YANA înseamnă că Nu Ești Singur. Partenerii proiectului au fost numeroși, persoane fizice și instituții, iar copiii din proiectul Școala de Vară au simțit din plin acest lucru. Au experimentat că Învățarea este peste tot, că ea se face constant și cu multă libertate, pasiune și Împreună.

 

Share this post
adminscoala vara yana